Erasmus

Erasmus este un program de mobilităţi de studiu, care permite studenţilor să profite de experienţa de a studia în universităţi din străinătate pentru a se îmbogăți din punct de vedere educaţional, lingvistic şi cultural.

Exista două posibilitați de a beneficia de o bursă Erasmus – program de licență și anume, prin bursă de studiu sau bursă de plasament ( practica de anul 5 timp de 3 luni).

Cu bursa de studiu se poate merge în Rouen, Franța și Valencia, Spania.

Pentru bursele de plasament exista o paletă mai larga de alegeri, astfel că studenții intervievați în 2015 au avut posibilitatea de a alege pentru anul 2016 între universități prestigioase din Franța, Spania, Italia, Belgia, Portugalia.

Totodată, se doreşte să se promoveze cooperarea între instituţii şi să se îmbogăţească mediul educaţional al instituţiilor gazdă, precum şi să se contribuie la dezvoltarea de resurse umane formate din tineri calificaţi, deschişi şi cu experienţă internaţională de viitori profesionişti.

 

Condițiile pentru a beneficia de această mobilitate sunt:

• Studenți integraliști cu media pentru toți anii peste 7,00
• Certificat de competență lingvistică specifice țării partenere, abilitați de comunicare care ulterior se vor demonstra la interviu
• Activitate OSF/ voluntariat
• Scrisoare de intenție unde se va specifica Universitatea parteneră

Cadrele didactice care se ocupă de locuri, acte, interviuri și alte detalii legate de acest program sunt: d-na Conf. Dr. Simona Mirel, d-na Conf. Dr.Mirela Moldovan și d-na Prof. Dr. Felicia Loghin.

Interviurile sunt organizate în fiecare an, în luna mai, la data anunțată de Coordonatorul Mobilități Studențești, Cristian Iordache.


Tara

 

Universitatea/instituţia
parteneră

Număr de locuri

Adresă Internet

Observaţii

FRANTA

 

 

 

 

nivel lb. franceză min. B2

 

1

Centre Hospitalier Le Mans

2 x 3 luni

Stagiu farmacie de spital; cazare în oraş

 

2

Université de Picardie Jules Verne

2 x 3 luni

www.u-picardie.fr

Stagii în spital, cazare
în campus

 

3

Université Bordeaux Segalen

2 x 3 luni

www.univ-bordeauxsegalen.fr

Stagii în farmacie de spital, cazare în campus ;

 

4

Université de Franche-Comté Besançon

2 x 3 luni

www.univ-fcomte.fr

Stagii în spital, cazare în campus

 

5

Université Joseph Fourier Grenoble

2 x 3 luni

www.ujf-grenoble.fr

Stagii în spital, cazare în campus

 

6

Université de Limoges

2 x 3 luni

www.unilim.fr

Stagii in spital, cazare în campus

 

7

Université de Rennes

2 x 3 luni

www.univ-rennes1.fr

Stagii în oficina, cazare în campus;

 

8

Université de
Lorraine, Nancy

2 x 3 luni

www.uhp-nancy.fr

Stagii
în spital, cazare în campus

 

9

Université d’Aix-Marseille

2 x 3 luni

www.univmed.fr

Stagii în spital,
cazare în campus

 

10

Université de Rouen

4 x 4 luni

www.univ-rouen.fr

Mobilitate de studiu,
cazare în
campus

 

11

Université de Nantes

2 x 3 luni

www.univ-nantes.fr

Mobilitate de
plasament, cazare in campus

 

12

Université Paul Sabatier Toulouse III

2 x 3 luni

www.univ-tlse3.fr

Mobilitate de
plasament, acord nou

SPANIA

 

 

nivel lb spaniolă min.
B2

 

1

Universitat de
Valencia

1 x 4 luni

www.uv.es

Mobilitate de studiu (
domeniul de studiu- farmacie), cazare în oraş

 

2

Universitat de
Valencia

2 x 4 luni

www.uv.es

Mobilitate de studiu (
domeniul de
studiu-nutriţie), cazare în oraş

 

3

Universitat de
Valencia

2 x 3 luni

www.uv.es

Stagii în spital,
cazare în oraş

 

4

Universidad de
Navarra

2 x 3 luni

www.unav.es

Stagii în
oficina, cazare în oraş, l.



PORTUGALIA

 

 

 

 

nivel lb engleza min. B2 /± portugheza

 

 

1

Universidade do
Porto

2 x 3 luni

www.up.pt

Stagii în
oficină, cazare în oraş

 

2

Instituto
Politecnico do Porto ( ESTSP)

2 x 3 luni

www.ipp.pt

Stagii în
oficină/spital, cazare în oraş

 

3

Instituto
Politecnico da Guarda

2 x 3 luni

www.ipg.pt

Mobilitate de
plasament, acord nou

 

4

Universidade de Coimbra

2 x 4 luni

www.uc.pt/en/driic/mobilidade/

Acord nou, domeniul
chimie analitica

ITALIA

 

 

 

 

nivel lb italiana min. B2

 

1

Università
Degli Studi di Firenze

2 x 3 luni

www.unifi.it

Stagiu laborator
chimie analitică
, costuri mari.

 

2

Università
Degli Studi di Parma

2 x 3 luni

www.unipr.it

Stagii în
oficină,/ laborator, cazare în oraş

 

3

Università
di Camerino

2 x 6 luni

www.unicam.it

Acord nou,
mobilităţi de studiu, sau de plasament în domeniul
nutriţie-dietetică

 

4

University of
Calabria

2 x 3 luni

www.unical.it

Acord nou,
mobilităţi de studiu, sau de plasament

BELGIA

 

 

 

 

 

 

1

Université de Liège

2 x 3 luni

www.ulg.ac.be

Stagiu laborator
chimie analitică

 

2

Université de Mons-Hainaut

2 x 3 luni

www.umh.ac.be

Stagiu laborator
chimie analitică

 

3

Universiteit Gent

1 x 3 luni

www.UGent.be

Stagiu de laborator,
domeniul Tehnologie farmaceutica



 

GERMANIA

 

 

 

 

nivel lb germana min. B2

 

1

University of Rostock

2 x 3 luni

www.uni-rostock.de

Stagiu de
cercetare într-un laborator de neuroștiinţe (în spital), cazare în
campus

 

 

 

 

 

 

OLANDA

 

 

 

 

 

 

1

Radboud
Universiteit Nijmegen

2 x 3 luni

www.ru.nl

Numai pentru
mobilităţi de cercetare pentru nivelul master

BULGARIA

 

 

 

 

 

 

1

Medical University of Plovdiv

2 x 3 luni

 

Acord nou

 

2

Medical University of Sofia

3 x 3 luni

 

Acord nou